Au trecut cateva saptamani de cand m-am intors din satra. Nu pot sa uit si nu voi uita niciodata cele doua zile petrecute alaturi de minunatii tigani nomazi. Imi propusesem sa fotografiez o zi din viata lor. Dupa ce i-am gasit, undeva la marginea unei localitati numite Scarisoara, la vreo 40 de kilometri de Bacau, i-am abordat cu oarecare retinere dar, dupa un minut de conversatie temerile mi-au fost spulberate. Sunt oameni buni, primitori si vorbesc foarte frumos. Muncesc din greu pentru a trai. Si stiu cu adevarat sa traiasca. O viata...ca-n povesti...
6 comments:
Desi nu am nimic in comun cu viata de rrom, unele din poze sunt faine. Poate ar fi mai bine sa pui o serie din mai putine poze care crezi tu ca povestesc mai bine 'viata de nomad' sau orice poveste o pui aici...sunt asa de multe ca ma plictisesc facand scrol si e pacat ;)
Oricum imi plac povestile spuse de tine pe aici...spor in continuare!
mie imi plac toate Sebi. Doar toate alcatuiesc o poveste foare frumoasa.
Sper cat de curand sa te sun sa merem intr-o expeditie pe unde mai umbli tu...
a 14-a, a 17-a si 19-a mi-au placut foarte mult aici. :) tine-o tot asa :)
Mi-au parut un film. Nu sunt un profesionist in materie, insa stiu de la cineva care e, ca o fotografie buna trebuie sa aiba, pe linga subiect, si predicat. Ale tale spun povesti. Imi plac tare mult. Mult noroc! Nu te opri aici!...
Bai, mancati-as, luasi sufletul copchilului, ca nu mai vrea nici sa suga de la masa...;)
de ce nu povestesti mai mult despre locurile minunate pe care le vezi.... si sentimentele pe care ti le lasa?? Fotografiile sunt minunate, dar din pacate nu pot transmite chiar tot..... si sunt atat de curioasa
Post a Comment